Instructor Auto Autorizat POPA DANIEL din Vălenii de Munte, Str. Progresului nr. 85A (vezi harta) atestat si autorizat, vă stă la dispoziție în vederea realizării de cursuri practice pentru obținerea permisului de conducere, categoria "B", dar mai ales de a reuși să conduceți în siguranță în trafic, cât și pentru cei ce dețin permis, dar care n-au mai condus de mult timp.

Ca instructor auto vă stau la dispoziție pentru a vă oferi lecţii de conducere care sunt adaptate pentru a se potrivi cerinţelor dumneavoastră individuale.

Vă voi îndruma prin etapele de învăţare astfel încât în ziua examinării, puteţi fi sigur că veţi avea aptitudinile şi cunoştinţele necesare pentru a trece cu succes testul în vederea obținerea permisului auto.

Cursul de legislație se va efectua în cadrul Școlii de Soferi S.C. VOLANUL EURO S.R.L. Ploiești. 

După parcurgerea cursului de legislație se vor începe cursurile de pregătire practică care se vor desfășura cu autoturism VOLKSWAGEN BORA.

Pentru mai multe detalii, te rugăm sa ne contactezi la numărul de telefon fix 0244.283.270 și mobil 0723.634.946 sau pe email la popa.danezu@gmail.com